Ma intreb cand m-am schimbat? Totul s-a intamplat asa repede, fara sa-mi dau seama, fara sa fiu impinsa de la spate, fara consecinte, fara ... ! Totul a fost asa de frumos !
Imi doream sa depasesc teama, nu puteam, nu vroiam, imi era bine asa. Insa viata mea avea sa ia o intorsatura norocoasa de 180 de grade , pentru a ma pune in fata fericirii ! Dar nu eram linistita ...
Trecutul ma cuprindea, ma nelinistea, ma distragea, ma cufunda in ganduri vechi, intr-un trecut pe care n-am reusit sa-l uit, un trecut ce-mi provoaca teama, frica...
Ma trezeam la realitate . Vedeam ca toata fericirea, toate visele, toate iluziile erau doar in gandul meu. Erau in mintea mea si nimic mai mult.
Realitatea era dura . Teama imi patrundea in toate unghiurile corpului . Deveaneam neputincioasa in fata amintirilor, in fata trairilor.
Dar ... timpul trecea. Amintirea pleca si iar revenea. Deveneam sclava unor amintiri carora altii nu le-ar da importanta, insa eu da. Asta insemna viata mea, copilaria mea !
Pana intr-o zi cand ... a aparut in viata mea o raza de speranta. Persoane noi, locuri noi, sentimente noi.
Incepeam sa cunosc altceva decat ceea ce stiam pana atunci. Era drumul spre maturizare de care mai auzisem , si de care ma temeam . Credeam ca e dur, credeam tot ce-i mai rau, gandeam pesimist atunci, insa optimismul ma caracteriza. Viata mea era ciudata , greu-inteleasa si ma intreb ... eu eram oare?
Cunosteam sentimente noi, cunosteam FERICIREA. Nu ma gandeam la consecinte, dar mai tarziu aveam sa aflu ca un zambet se plateste cu zeci de lacrimi amare.
Dar totusi eram fericita si nu conta nimic.
Mai tarziu granitele necunoscutului ma inspaimantau cumplit. Mi-era frica de persoane noi, de noi prietenii ,de tot. Insa fara sa vreau am cunoscut cateva persoane in timp record. Acele persoane vor avea mereu un loc in inima mea si cel putin acum sunt acolo, undeva la marginea tarii scaldate de apa Dunarii , si ma asteapta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu