Azi ar trebui sa fiu fericita, mi-am atins scopul. Am fugit cat am putut si pana la urma, cu chiu cu vai am scapat!
Ar trebui sa fiu fericita ca am liniste. O liniste scurta..
Ma gandeam.. singura persoana care ma putea face sa depasesc frica, sa nu o mai simt niciodata cum pune stapanire pe mine, am pierdut-o.. In continuare nu vad scaparea..
Probabil daca ar fi cu mine nu as mai simti frica de nimic. Ar fi drogul meu dulce......
De ce? De ce am pierdut? De ce nu am pretuit ce am avut candva? De ce?

Niciodata nu mi-a placut sa ma caute cineva de mii de ori pe zi. Niciodata. MA suni si tu o data, de doua ori, hai de 3, dar nu de cinspreze ori. Of. Acei oameni care suna cu disperare sa vada ce fac sunt niste cretini al caror scop e acela de a ma aduce la disperare.

Sunt om om vesnic cu zambetul pe buze. Daca nu sunt asa, toti sunt socati. E trist sa vezi un om mereu cu pofta de viata, cu zambetul pe buze, cu ochii inlacrimati de la atata ras, sa-l vezi TRIST! Stiu cum e ..
Eu mai mereu zambesc. Mai mereu am vise, planuri, idei salvatoare care ma fac sa depasesc situatiile neplacute si momentele triste.
Azi de exemplu m-am rugat la ingerasii mei sa ma ajute sa trec cu bine de o ascultare si m-au ajutat, A fost o zi foarte buna. Maine dau simulare la romana. Iar de vineri, sambata ma apuc sa invat pt. teza la istorie, acolo mi-e cel mai frica. Va pup pe toti! Am o stare atat de .. buna. Sunt eu mai aiurita si aiuristica, dar acum , pe bune, mi-e bine.
Adica ma descurc. Nu e perfect dar e binisor!

Stiu ca o sa fie bine. Nu stiu cand, dar o sa fie. Acesta este un citat creat suta la suta de mine in momente de .. nu neaaparat de durere, de stare naspa pentru ca mai e o luna si plec din generala :( si-mi pare rau.

Daca am ajuns sa citesc un mesaj care azi dimineata ma speria groaznic, si sa rad ce inseamna? :)) Da sunt nebuna, si acum rad.
Dar imi dau seama de ceva.
Vacanta de iarna a fost prielnica pentru mine. Am invatat sa fiu mai puternica, am si reusit.
Vacanta de Paste insa.. Acum imi e frica sa ies din casa. E normal? NU!!!
A ajuns sa ma sperie.. ce? O voce...
DA, O VOCE.
Stiu ca nu prea citeste multa lume ce aiurez eu aici, dar nu sunt o fire atat de comunicativa in ceea ce ma priveste problemele, si chiar daca povestesc celor mai buni prieteni ce ma apasa tot nu e suficient.
Stiu ca nu pricepe cineva nimic din ce scriu aici, dar ma simt eu mai bine si asta conteaza!

a4a postare pe ziua de azi

nu ma satur. daca scriu aici mi-e mai bine.
azi am fost in mall, stiti?
aci' la craiova. va invit si pe voi.
avem de toate.
daca aveti bani sa dati pe un jaf de tricou la 100 de lei, veniti, dar gasiti si mai ieftine, sa stiti.
ce am mai facut?
am dormit, chiar si in ziua de Paste, vreo 3ore, de la ora 16 la ora 19.
am fost la bunici la tara. am cantat, am ascultat muzica.
am stat cu frica in mine si mi-au tremurat talpile :))
am rassss mult, am zis ca-mi iau campii.
am zis ca dau cu telefonu de la etaj, dar mi-a parut rau de el, ca tare mi l-am dorit, demult.
mi-am ros unghiile, m-am plictisit, am scris la romana.
m-am apucat sa invat la istorie pentru teza dar m-a apucat lenea si am lasat-o balta. [ma apuc maine, si trebuie sa invat doua lectii :-ss]
am stat cu babele de taina.
si alte lucruri NORMALE si "PARANORMALE" in sensu ca sunt mai mult ca normale.

Intrusi

Despre asta voi vorbi..intrusii sunt ca virusii.
Sunt ca mustele intr-un mare recipient de caca >:D<
Asta e parerea mea despre aceste fiinte ce incearca sa intre mereu in vietile noastre.
Adica, stai.! Eu ma incapatanez.
Nu le raspund cand bat la usa. Sunt neinvitati, dc insista sa intre?
Nu se vad ca sunt penibili?
E lumea asa proasta...
Da mai am o intrebare..
Dc anu' trecut nu am avut parte de intrusi?
Dc sar acu' pe mine toti daca anu' trecut nu o faceau?
Pf.. acu' tot' ma streseaza, toti si toate.
Ia sa ma mai lase naiba in pace. Pai dao'n colo de treaba.. asa se face?
Parca ar avea un buton langa pat "STRES, DAI STRES".
Si da, ii critic pe astia ca tare ma mai enerveaza.

N'am curaj sa renunt. N'am curaj. Insa am curaj sa fiu iar nebuna, nebuna de legat. Sa tip, sa urlu, sa sar, sa alerg, sa fiu fericita. Am curaj. Stiu ca din tristete se naste fericirea. Stiu ca din cauza fricii am ajuns sa rad asa mult, sa fiu nebuna, sa traiesc intens. Stiu, mi-a fost frica, imi e frica.
Dar acum, cand scriu asta incerc sa nu ma mai gandesc la lucrurile urate din viata. Si ma gandesc doar la NOI, la tine, la obsesia mea, la principalul vinovat pentru visele mele.
Sti ceva? Eu nu pot sa-ti spun ca te iubesc. Poate asta astepti.. Dc sa te mint? Itit spun clar ca sunt dependenta de tine, asta nu e iubire.
Dar tot imi place. Ma face sa ma simt mai bine cand cerul cade pe mine, cand n-am pe nimeni langa mine. Atunci am in spate doar aceasta boala incurabila si speranta ca mi-o voi alina din nou, candva, cu tine..

Vreti sa-mi spuneti ca trebuie sa ma resemnez? Ca tot ce-am pierdut va ramane asa mereu? NU!
Stiu ca firea nu-mi da voie sa spun ca am pierdut definitiv, ca nu se mai poate face nimic. Pentru ca nu e adevarat. Am pierdut, dar o sa recastig candva ce-a fost al meu. Nu se termina aici lupta. Nu asta e sfarsitul.

Niciodata nu am sa renunt la lupta cu viata. Adica.. sa nu am curaj sa infrunt peripetiile destinului dar sa am curaj sa renunt la tot? Niciodata. Cand te vad pe tine, chiar daca nu mai e cum era odata, prind putere instantaneu. Tu, din nou, reprezinti puterea mea. Din vina ta candva nu am renuntat la viata asta. Nu-ti vad fata, nu-ti vad chipul masliniu, insa stiu ca esti tu, TU acela care reuseai sa-mi indulcesti lacrimile si sa-mi vindeci amarul. Pentru tine sa sti ca n-am sa renunt, NICIODATA.
Sunt multe persoane pentru care nu am facut-o si n-am s-o fac. La ei o sa ma gandesc mereu. Cand o sa-mi fie greu, cand voi avea de depasit vreo piedica o sa zambesc usor, o sa stiu ca ma pune destinul la incercare sa vada cat de puternica sunt.

Eu chiar nu pot sa pricep de ce unii oameni ii suna pe altii cu numar ascuns. Adica.. inteleg, suni o data cand n-ai ce face, dai un apel, vezi ca nu raspunde da' nu dai cinspe apeluri. Oameni socati, nesanatosi!

De ce?

De ce? De ce ma intereseaza de viata unor persoane de care odata am vrut sa scap? De ce ma tot streseaza pe mine unele lucruri? De ce sunt atat de importanti unii acum cand odata au fost invizibili? De ce? De ce se intampla asta? De ce imi fac atata rau fara sa vrea asta? De ce sunt atat de copil incat sa cred ca totu' s-a putut invarti candva in jurul meu? De ce?