...

De ceva timp simt ca lucrurile cu care aveam de-a face zi de zi, micile probleme de adolescenta, nu ma mai afecteaza atat de mult cum o faceau. Probabil fiinca nu-mi mai pasa atat de mult, probabil pentru ca am realizat ca astea sunt probleme ale caror rezolvari le gasesti la tot pasul. Sunt probleme ce poti sa le rezolvi usor.. Si sunt niste fleacuri pe langa multele probleme cu care m-am confruntat candva.
Credeam ca niciodata nu o sa ma schimb, ca o sa-mi fie frica mereu, ca o sa ma afecteze mreu aceste banalitati, dar uite ca s-a schimbat. Vara asta a fost una plina. Din nou, am cunoscut tot felul de trairi si sentimente. Am simtit ca pamantul imi va cadea de sub picioare si nu din cauza baietilor, cum o simt toate fetele: ["VAAAI! M-a parasit! O sa morr!]. Nu. Am simtit intradevar ca ca voi fi o epava. Dar aveam o speranta dincolo de toata tristetea si amaraciunea pe care o simteam. Problema mea avea o rezolvare. Nu era o boala incurabila, era doar o boala. Si apoi.. Parca ieri am simtit asta.. Toate sperantele s-au napustit asupra mea. Am crezut, am avut incredere si n-am avut de pierdut nimic.
Am aflat ca exista o persoana, aici pe Pamant, un trimis de-al lui Dumnezeu, un om care face minuni. Dar in viata nu e totul atat de usor.. Si nu mi-am pierdut speranta ca voi un om intreg, un om cu un viitor decent in fata, care se va putea intretine singur, care va avea o familie, care va trai intr-o societate de oameni normali...